Cinci sfaturi utile pentru a avea un ten matur stralucitor si o piele intinsa

Cinci sfaturi utile pentru a avea un ten matur stralucitor si o piele intinsa



Nu exista tinerete fara batranete, dar exista cateva secrete pentru a imbatrani frumos. O femeie matura capata o eleganta si un farmec aparte, trasaturile ei vor denota experienta si sarm, dar se intampla ca unele semne ale imbatranirii sa apara prematur, iar acest lucru reprezinta o problema pentru confortul psihic. 

Odata cu inaintarea in varsta scade productia de colagen si elastina, cele doua substante responsabile ale pielii. Procesul de imbatranire este unul firesc si natural, insa poate aparea mult mai repede decat varsta biologica din cauza unor anumiti factori: sedentarism, alimentatie haotica bazata pe mancare procesata, somn putin, fumat, alcool, stres. 

 

Este adevarat ca nu exista piele care sa nu imbatraneasca, dar putem sa incetinim considerabil actiunea acesteia si sa dam prioritate acelor lucruri care fac ca pielea sa fie sanatoasa. Un ten frumos este un ten sanatos cu un aspect tanar. Este important sa ingrijim cat mai bine pielea si sa folosim produse de fata potrivite tenului nostru. 

 

Cum apar ridurile

 

Cu cat inaintam in varsta, cu atat descoperim ca ridurile ne invadeaza fata, corpul si ne schimba trasaturile. Odata cu trecerea anilor, muschii faciali sunt afectati, pielea isi pierde din elasticitate, colagenul dispare usor, usor din organism, iar gravitatia isi face simtita prezenta. Inaintarea in varsta presupune o productie tot mai scazuta de colagen si elastina, iar acest proces incepe sa se observe atunci cand apar ridurile fine. 

 

O alta cauza a formarii ridurilor este expunerea la soare. Razele ultraviolete cresc productia de pigment la nivelul pielii, iar radiatiile UV distrug fibrele elastice ale pielii facand-o mai predispusa la aparitia ridurilor. 

 

Fumatul, favorizeaza, de asemenea, aparitia ridurilor si imbatranirea prematura a pielii. Produsii secundari ai tutunului afecteaza structura colagenului din piele, determinand-o sa-si piarda prematur elasticitatea si nivelul optim de hidratare. Fumatul degradeaza elementele constitutive ale tesutului cutanat, pana in punctul in care pielea isi pierde din tonus. 

 

Prevenirea aparitiei ridurilor

 

Din pacate, nimeni nu scapa de efectele trecerii timpului si nici de ridurile care ne schimba trasaturile, dar exista modalitati prin care poti intarzia aparitia ridurilor. Asadar, cu siguranta ai dori sa stii ce trebuie sa faci. 

 

Procesul de ingrijire contine cativa pasi esentiali, pe care este bine sa-i respecti in mod regulat. 

  1. Curatarea zilnica a pielii: curatarea fetei reprezinta un pas important in rutina de ingrijire, de aceasta depinzand aspectul tenului tau. Indiferent ca porti machiaj sau nu, curatarea pielii dimineata si seara este obligatorie. Acest lucru ajuta la eliminarea impuritatilor adunate pe timpul zilei, indeparteaza celulele moarte si lasa pielea radianta, deblocheaza porii pentru a preveni aparitia acneei. Pe langa un somn bun, este necesar ca pielea sa respire liber pe timpul noptii, sa se aeriseasca si sa se oxigeneze. Foloseste o lotiune tonica, apa micelara, lapte demachiant sau un gel. 

 

  1. Mentinerea hidratarii pielii: este un alt pas important pentru a preveni aparitia ridurilor. Nivelul de hidratare al pielii este influentat in mod direct de hidratarea generala a organismului. In lipsa unei cantitati suficiente de apa, pielea poate deveni uscata si mai predispusa la formarea ridurilor sau accentuarea lor. Pe langa acest pas, foloseste si o crema de fata hidratanta cu factor de protectie SPF 30. Este importanta pentru a obtine acel aspect luminos si sanatos. De asemenea, nu uita de zona ochilor, careia i se potriveste o crema speciala, creata pentru conturul ochilor. 

 

  1. Utilizarea unui produs de protectie solara: o greseala pe care o auzim frecvent este utilizarea protectiei solare doar la plaja. Cele mai multe persoane nu iau in calcul ca soarele ne poate crea probleme si atunci cand ne plimbam pe strada. Folosirea unui produs cu SPF zilnic este cel mai important pas in procesul de preventie. Aplica o crema cu protectie solara in fiecare zi, indiferent de anotimp, indiferent daca este soare sau ploua si foloseste un factor de protectie 30 care are oxid de zinc si dioxid de titan. 

 

Un produs cu SPF se aplica in fiecare dimineata, ca ultim pas in rutina de ingrijire a pielii. Chiar daca tenul tau arata bine si consideri ca protectia solara este un moft, efectele nu se vad pe moment, ci in timp. O piele tanara inca produce suficient colagen si elastina pentru a se reface rapid, insa razele UVA patrund in profunzime si distrug fibrele de colagen. Poti adauga in trusa de produse cosmetice si o crema de protectie solara cu ingrediente naturale. 

 

  1. Utilizarea unei creme de fata anti-rid bazata pe ingrediente naturale: pielea noastra necesita multa atentie pentru a-si pastra aspectul tanar si plin de vitalitate, de aceea este recomandat sa folosesti o crema anti-rid, inca de la 25 de ani. In functie de varsta pe care o ai, va trebui sa folosesti o crema adaptata nevoilor tenului tau: prevenirea ridurilor, linii fine, minimalizarea ridurilor. Dar indiferent de nevoie, alege o crema anti-rid bazata pe ingrediente naturale. 

 

O crema anti-rid buna ar trebui sa contina Vitamina A, C, E, Coenzima Q10 (30+), Acid Hialuronic (40+). Aceste ingrediente sunt antioxidanti valorosi care ajuta la mentinerea elasticitatii pielii, trateaza ridurile si mentin tenul tanar. Asigura-te ca produsul pe care-l folosesti nu are parabeni, parfum, silicon, coloranti sau conservanti. Trebuie sa citesti cu atentie eticheta, deoarece multe creme pentru ingrijirea tenului contin ingrediente daunatoare. 

„Lauril sulfatul de sodiu (LSS), de exemplu, patrunde in piele si afecteaza functia sa de bariera de protectie. Formaldehida poate irita pielea si poate declansa reactii alergice, precum eruptiile cutanate si chiar palpitatii la inima. Un paraben intalnit in compozitia produselor cosmetice, dietanolamina (DEA), este o substanta chimica ce ajuta la formarea spumei de curatat. El poate produce iritatii la nivelul gurii si al pieli intregi”, potrivit dermatologilor americani.



  1. Consuma alimente care previn aparitia ridurilor: Da! Exista alimente care amana aparitia ridurilor si regenereaza pielea. Secretul vine din interior, mai ales din alimentatie. Include in dieta ta alimente precum avocado, somon, miere, iaurt natural, nuci, spanac, fructe de padure, seminte ( in, floarea-soarelui, dovleac, susan ), morcov, rosii si vei tine ridurile la distanta. 
Plantum @ Nov 18, 2019 +