Prostata8 produse.

Arata 1 - 8 din 8 produse
Arata 1 - 8 din 8 produse

Ceai pentru prostata

Neplacerile cauzate de probleme ale prostatei pot fi mai bine tinute sub control si datorita ceaiurilor. Parcurge textul de mai jos pentru a afla proprietatile unui ceai special pentru prostata.

Cele mai comune afectiuni ale prostatei

Hiperplazia benigna de prostata

Este normal ca prostata sa-si mareasca volumul odata cu inaintarea in varsta, spun medicii. Dar odata ce aceasta crestere in volum devine atat de mare incat se realizeaza o compresie asupra uretrei si urinarea devine tot mai dificila, se poate vorbi despre instalarea unei afectiuni numite hiperplazia benigna de prostata. 

Simptomele specifice pentru aceasta problema a prostatei sunt:

  • Urinarea din ce in ce mai frecventa, cu precadere pe timpul noptii

  • Dificultatea de a urina

  • Vezica nu se va putea goli complet

  • Fluxul urinar este slab sau este intrerupt

In unele cazuri, hiperplazia benigna a prostatei creeaza si alte probleme, precum: urinare cu sange, infectii pe tractul urinar si chiar incapacitatea de a urina. 

Prostatita

Constituie o inflamare a prostatei de cele mai multe ori din cauza unor bacterii. Manifestarile ce o insotesc se refera, in general, la:

  • Dureri la urinare

  • Dureri la ejaculare

  • Dureri in zona pelviana

  • Nevoia frecventa de a urina

  • Urina tulbure

  • Febra si frisoane

Prostatita este de mai multe feluri:

  • Prostatita acuta bacteriana- Debuteaza brusc si este insotita de febra si de urinare cu sange

  • Prostatita bacteriana cronica- Se refera la infectii repetate ale prostatei si necesita un tratament pe timp indelungat cu antibiotice

  • Prostatita cronica- Poate fi recunoscuta dupa urmatoarele simptome: dureri in partea inferioara a spatelui, in varful penisului, ejaculari dureroase, dificultati la urinare. Pentru vindecare poate fi necesara inclusiv o interventie chirurgicala

  • Prostatita asimptomatica- Nu este frecventa si poate fi diagnosticata doar cu ajutorul unei evaluari urologice si printr-o biopsie (astfel incat sa poata fi detectate celulele care au antrenat inflamatia)

Ceai pentru prostata beneficii

Un ceai pentru prostata poate fi folosit in completarea unui tratament pentru ameliorarea simptomelor neplacute provocate de afectiunile prostatei sau in scop preventiv, in conditiile in care are proprietati antiseptice, antiinflamatorii si diuretice, dezinfectand intreg tractul urinar. 

Printre cele mai importante efecte ale sale se numara mentinerea unei stari optime de functionare a prostatei, pe masura inaintarii in varsta.

Ceai pentru prostata- compozitie

O combinatie de anumite plante poate fi ideala pentru prevenirea si reducerea intensitatii unor manifestari ce insotesc cele mai comune afectiuni ale prostatei. De exemplu, se poate recurge la un ceai in care se regasesc:

Ghimpe

Este recunoscut si pentru virtutile sale medicinale, fiind utilizat din cele mai vechi timpuri, in medicina traditionala, pentru problemele ce tin de prostata si de vezica urinara. Un studiu a aratat ca substantele active din ghimpe, care il fac adecvat acestui scop, sunt: flavone (un fel de antioxidanti) si derivati ai lor (quercetin, pendulin, iocein, centaurin si patuletin), polifenoli, sesquiterpene lactone, diterpene si fitosteroli (sitosterol, stigmasterol). Toate acestea sunt binevenite intrucat diminueaza din riscul de aparitie a inflamatiilor, responsabile de cele mai multe dintre bolile prostatei.

De asemenea, ghimpele este recunoscut si pentru proprietati antibacteriene si antifungice, ceea ce inseamna ca este util pentru a preveni diferite infectii de la nivelul prostatei. 

Pufulita

Calitatea cea mai cunoscuta a acestei plante, care o face potrivita pentru a se regasi intr-un ceai special pentru prostata este ca ajuta in imbunatatirea starii celor ce sufera de hiperplazie benigna a prostatei. Printre efectele sale se numara diminuarea nevoii de a urina frecvent si reducerea senzatiei nedorite ce apare cand vezica se umple, dar urinarea se realizeaza cu dificultate. Pufulita are astfel proprietati antiinflamatorii, analgezice, hemostatice si decongestionante, facilitand vindecarea celulelor prostatei. 

Urzica alba

Ea este apreciata pentru asigurarea sanatatii prostatei intrucat sprijina vindecarea mai rapida a celor ce se confrunta cu prostatita bacteriana cronica. Prin diferite cercetari, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca utilizarea urzicii albe poate fi mai de ajutor decat utilizarea exclusiva a unui anumit antibiotic.

De asemenea, urzica alba nu trebuie sa lipseasca dintr-un ceai destinat afectiunilor prostatei intrucat imbunatateste fluxul urinar si reduce din senzatia de a urina urgent. Planta este deci adecvata inclusiv in caz de hiperplazie benigna de prostata. 

Mugurii de pin

Sunt recunoscuti pentru puterea vindecatoare pe care o au in caz de hiperplazie benigna de prostata. Printre efectele lor se numara:

  • Usurarea golirii vezicii urinare

  • Reducerea frecventei urinarilor, inclusiv pe timp de noapte

  • Imbunatatirea fluxului de urina, diminuandu-se frecventa fluxurilor intrerupte

  • Reducerea nevoii urgente de a urina

Galbenelele

Locul lor este binemeritat in cadrul unui ceai pentru prostata intrucat au proprietati care le fac de ajutor in prevenirea sau vindecarea diferitelor afectiuni. Astfel, florile de galbenele se disting prin urmatoare efecte: antiinflamatorii, antibacteriene, antifungice, antivirale si de intarire a sistemului imunitar (un sistem imunitar puternic combate mai usor prostatitele bacteriene). 

Splinuta

Este apreciata din vechime pentru tratarea infectiilor urinare, inclusiv pe cele de la nivelul prostatei, avand si efect diuretic, atat de important pentru a stimula fluxul normal de urina in cazul afectiunilor prostatei. 

Coada-calului

Medicina traditionala, dar si cea moderna, apreciaza aceasta planta pentru efectele sale benefice in caz de afectiuni foarte variate ale tractului urinar, precum cistite, calcuri renali, colici renale, prostatite, hiperplazii benigne de prostata etc. 

Coada-calului are proprietati antihemoragice, astfel ca va scadea din riscul de urinare cu sange in caz de afectiuni ale prostatei. In plus, ea va stimula vindecarea mai rapida a leziunilor in caz de interventii chirurgicale la nivelul prostatei. 

Ceaiul pentru prostata contraindicatii

Avand in vedere compozitia bazata pe plantele mentionate, ceaiul pentru prostata ar trebui folosit cu precautie. Ca pentru orice alt ceai de plante, discuta mai intai cu medicul pentru a vedea daca nu cumva ceaiul tau de prostata interactioneaza cu medicamente pe care le iei deja. 

Iata ce ingrediente din ceaiul pentru prostata pot ridica anumite probleme:

  • Coada-calului- Nu ar trebui consumata sub nicio forma de persoanele care au alergie la morcovi sau la nicotina, intrucat exista posibilitatea sa apara o alergie și la ea. In acelasi timp, intrucat are proprietatea de a scadea glicemia, nu este indicata in cazul unui tratament pentru diabet. In cazul in care medicul iti permite, poti sa consumi coada-calului, dar monitorizandu-ti cu mare atentie glicemia

  • Urzica alba- In anumite cazuri, aceasta planta duce la reactii nedorite precum: diaree, eczeme si retentie de apa

  • Galbenelele- In situatia in care esti sub un tratament cu sedative, discuta cu medicul daca ar fi bine sau nu sa consumi un ceai care sa contina si galbenele, in conditiile in care acestea pot amplifica starile de somnolenta si pot da ameteli. Totodata, nu consuma sub nicio forma galbenele daca stii ca esti alergic la plante din familia Asteraceae/Compositae. Dintre acestea fac parte crizantemele, margaretele etc. In cazul in care exista alergii la astfel de plante, cel mai probabil va interveni si o alergie la galbenele

Ceaiul pentru prostata- administrare

Pentru a pregati un astfel de ceai vei proceda astfel: la 200 ml de apa fiarta se adauga 1-2 lingurite amestec din plantele prezentate mai sus. Ceaiul se va lasa acoperit 10-15 minute si dupa aceea se va strecura.

In vederea obtinerii beneficiilor asteptate, este ideal ca un ceai pentru prostata sa fie consumat in cadrul unei cure de cel putine 6 luni. In aceasta perioada ar trebui sa se bea cam 3 ceaiuri pe zi, intre mesele principale. 

Sfaturi pentru prevenirea si gestionarea afectiunilor prostatei

Aceste afectiuni pot fi evitate si gestionate cu o mai mare usurinta daca se va tine cont si de sfaturile de mai jos: 

  • Hidratarea suficienta- Din acest punct de vedere, se recomanda in special consumul de ceaiuri. Nu numai ceaiul pentru prostata descris mai sus, ci si altele sunt binevenite pentru a se ameliora diferite manifestari neplacute sau pentru a se preveni probleme ale prostatei ce se pot agrava. Spre exemplu, ceaiul verde si cel de hibiscus sunt utile atat pentru hiperplazia benigna de prostata, cat si in caz de prostatite. Important este sa eviti ceaiurile bogate in multa cafeina, in conditiile in care aceasta poate agrava simptomele din prostatitei (se pot amplifica durerile). Nu uita nici de consumul de apa, care ar trebui sa fie constant si suficient zi de zi, in scopul mentinerii unui flux urinar normal 

  • O dieta echilibrata- Consumarea de cat mai putine alimente intens procesate, bogate in conservanti, zaharuri si grasimi nesanatoase, este una dintre cele mai la indemana modalitati de pastrare a sanatatii prostatei. In schimb, se vor consuma cu precadere legume, fructe, alimente cu grasimi sanatoase (cum ar fi avocado, uleiul de masline etc.) si peste

  • Cat mai multa miscare- Oamenii de stiinta atrag atentia asupra urmatorului fapt: persoanele care fac multa miscare sunt mai putin expuse riscului de a dezvolta afectiuni cronice ale prostatei. In acelasi timp, miscarea este binefacatoare si pentru ca asa se va mentine un nivel normal al greutatii, un alt factor ce diminueaza posibilitatea de imbolnaviri ale prostatei. De pilda, medicii au constatat ca, in general, cei ce au un volum mai mare de grasime abdominala sunt mai predispusi spre hiperplazia benigna de prostata

  • Tinerea sub control a stresului- Este un demers deosebit de util intrucat va conduce la scaderea intensitatii unor simptome dezagreabile ale afectiunilor prostatei precum: nevoia urgenta de a urina, urinarile frecvente de noapte etc.. De asemenea, o gestionare buna a stresului va sprijini buna functionare a sistemului imunitar, astfel incat riscul de a dezvolta afectiuni acute infectioase ale prostatei se va putea micsora