Ceai pentru Vezica Biliara1 produs

Arata1 - 1 din 1 produs
Arata1 - 1 din 1 produs

Ceai pentru vezica biliara

Ceai pentru vezica biliara- compozitie

Un ceai de acest tip contine un amestec de plante menit sa asigure functionarea normala a vezicii biliare, sa previna formarea calculilor biliari, sa amelioreze crizele biliare si sa protejeze ficatul. Iata ce ingredient ar putea cuprinde:

Sunatoarea

Specialistii in medicina naturista spun ca aceasta planta reprezinta un tonic hepatic si are o actiune colagoga, stimuland productia de bila in vederea sustinerii digestiei si asimilarii nutrientilor. De asemenea, sunatoarea are proprietati astringente si antimicrobiene, contribuind la echilibrarea tractului digestiv.

Studiile au aratat ca sunatoarea are si capacitatea de a preveni formarea calculilor biliari. Motivul pentru care se intampla asa sunt urmatoarele: contine substante ce impiedica aparitia dezechilibrelor dintre lipide si sarurile biliare de la nivelul vezicii biliare. Avandu-se la baza cercetari desfasurate cu soareci, prin care s-a analizat formarea cristalelor de colesterol de pe vezica biliara, oamenii de stiinta au sesizat ca acelasi principiu este valabil si pentru oameni: datorita administrarii de sunatoare, se vor activa receptori speciali (numiti PRX), astfel incat se va diminua riscul de formare a calculilor la nivelul bilei.

Galbenelele

Gustul amarui sunt un indiciu al faptului ca acestea sunt utile pentru ameliorarea problemelor digestive. Astfel, galbenelele sunt considerate colagog intrucat sustin sanatatea vezicii biliare, a ficatului si a sistemului digestiv in ansamblu. Ele sunt incluse adesea intr-un ceai pentru vezica biliara pentru ca stimuleaza secretia biliara si enzimele digestive, ajutand procesul de digestie. In acelasi timp, galbenelele sunt binevenite si pentru ca amelioreaza afectiuni precum ulcerele, iritatii ale esofagului, sindromul colonului iritabil etc..

Un studiu a ajuns la concluzia ca un alt merit al galbenelelor este ca stimuleaza inclusiv detoxifierea ficatului in cazul in care exista intoxicatii din cauza unor medicamente pentru tratarea cancerului, precum Cisplatinul de exemplu. Plantele pot avea acest efect intrucat contin carotenoizi (mai ales zeaxantina si luteina), cu rol antioxidant (contribuie la eliminarea radicalilor liberi, in acest caz a efectelor negative generate de medicamente). 

Coada-soricelului

Una dintre proprietatile de baza ale plantei este ca are actiune antiseptica. Ceea ce o face adecvata unui ceai pentru vezica biliara este insa efectul colagog, posibil datorita partilor amare si acizilor grasi. Practic, in acest fel sunt posibile imbunatatirea digestiei si prevenirea aparitiei calculilor biliari. 

Studiile efectuate au evidentiat faptul ca mai multe specii de coada-soricelului sunt folosite in medicina naturista europeana pentru probleme gastrointestinale si hepato-biliare, intrucat au proprietati antispastice si antimicrobiene. In plus, compusii numiti sesquiterpene au efecte antiflogistice (antiinflamatoare), iar flavonoizii au efecte antispastice. 

Papadia

Face parte dintre plantele nelipsite dintr-un ceai pentru vezica biliara intrucat promoveaza excretia bilei astfel incat corpul sa poata metaboliza eficient grasimile. Alta calitate a papadiei este ca va stimula activitatea unei bile „lenese”, cea ce va conduce la producerea si depozitarea corecta a secretiei biliare de care are nevoie organismul.

Un alt rol al papadiei este ca participa la detoxifierea organismului, eliminand toxinele de la nivelul ficatului si asigurand purificarea sangelui. 

Menta

Este vazuta ca una dintre plantele cele mai bune pentru sanatatea vezicii biliare, in special daca este utilizata in ceai. Unul dintre efectele sale pozitive este ca amelioreaza durerile provocate de crizele biliare.

Menta se mai distinge si pentru faptul ca stimuleaza secretia biliara, contribuind la relaxarea vezicii biliare, prevenindu-se astfel inclusiv aparitia spasmelor si colica biliara. Totodata, consumul de menta amelioreaza greata si varsaturile ce pot surveni in asemenea cazuri. 

Volbura

Face si ea parte dintre plantele recunoscute de medicina naturista drept solutii pentru probleme digestive si nu numai. Volbura este adesea folosita pentru proprietatile sale laxative, dar si pentru cele de colagog (stimuland producerea si fluxul bilei), de emolient, de diuretic sau de antipiretic. 

Radacina de volbura adaugata intr-un ceai pentru vezica biliara este cea care va creste secretia biliara si va preveni dezvoltarea calculilor biliari. 

Anghinarea

Nu numai ca aceasta planta este de mare ajutor pentru sanatatea ficatului gratie prezentei silimarinei, dar stimuleaza si productia bilei, atat de importanta pentru digestie si pentru absorbtia nutrientilor, fiind o alegere potrivita pentru un ceai pentru vezica biliara. 

Un studiu recent (din anul 2018) a demonstrat ca anghinarea contribuie la regenerarea celulelor ficatului, crescand nivelul de antioxidanti din organism si scazand impactul negativ al radicalilor liberi, ce pot imbolnavi oricand acest organ. 

Rostopasca

Planta aceasta este vestita pentru proprietatile sale depurative, fiind folosita pentru purificarea ficatului. De aceea, se poate recurge la ea in cadrul unui proces de detoxifiere a intregului organism. Mai mult, rostopasca are si capacitatea de a proteja celulele hepatice.

Rostopasca actioneaza direct asupra vezicii biliare, avand grija ca aceasta sa functioneze normal si prevenind aparitia indigestiilor, asa ca este de obicei inclusa in ceaiurile pentru protejarea vezicii biliare. O alta insusire a sa, ce nu trebuie sub nicio forma neglijata, este ca stimuleaza producerea si circulatia enzimelor pancreatice, prevenind inflamatiile sau infectiile de la nivelul pancreasului. 

Musetelul

Inca din vechime, musetelul este apreciat pentru diminuarea celor mai diferite probleme digestive, precum flatulenta, indigestia, diareea, raul de miscare, greata si varsaturile. 

Specialistii in medicina naturista vin cu urmatorul sfat: dintr-un ceai pentru vezica biliara nu ar trebui sa lipseasca musetelul intrucat acesta usureaza durerile provocate de o colica biliara. Cu atat mai mult cu cat ceaiul va fi consumat pe o perioada de 6-8 saptamani, efectele sale vor fi mai evidente. 

Studiile au aratat ca florile de musetel sunt folosite traditional pentru spasme, flatulenta, ulcere si iritatii gastroinstestinale, fiind de folos mai ales pentru calmarea stomacului si relaxarea musculaturii de la nivelul intestinelor. 

Ceai pentru vezica biliara- precautii si avertizari

Asa cum se procedeaza si pentru alte ceaiuri, inainte de a incepe sa se consume un ceai pentru vezica biliara este necesar sa te consulti si cu un medic. Acest demers este esential mai ales daca suferi deja de anumite afectiuni si esti sub un tratament, in conditiile in care anumite plante interactioneaza cu acestea. Printre ele se numara:

  • Sunatoarea nu este indicata in cazul tulburarilor bipolare severe sau daca este vorba despre probleme ce tin de fertilitate

  • Menta nu este binevenita pentru persoanele ce se confrunta cu hernie hiatala, cu reflux gastroesofagian sever sau care au calculi biliari

  • Rostopasca nu este recomandata pentru cei care sufera de obstructia cailor biliare sau de hepatita

De asemenea, nu uita ca un ceai pentru vezica biliara nu se va administra femeilor aflate in perioada de sarcina sau de alaptare, intrucat anumite plante ce il compun pot fi daunatoare mamei sau bebelusului sau pentru ca pana in prezent nu se cunosc suficiente date legate de efectele acestora pentru ei.

Nu in ultimul rand, la fel ca pentru orice alte ceaiuri, nici acesta, special pentru vezica biliara, nu va fi consumat de persoanele care au alergii la anumite plante din compozitia sa sau la cele care sunt inrudite. Spre exemplu, ceaiul nu ar trebui consumat de cei care sunt alergici la galbenele sau la alte plante inrudite (cum ar fi crizantemele, margaretele etc.), dar nici de catre cei care se stiu alergici la musetel sau la plante inrudite cu el (aceleasi precum cele mentionate anterior).

Ceaiul pentru vezica biliara- interactiuni

Anumite plante care se regasesc in ceaiul de acest tip interactioneaza cu numeroase medicamente. Iata cateva exemple in acest sens:

  • Sunatoarea interactioneaza major cu medicamente precum: sedative de tipul Xanax, cu ciclosporinele (medicamente ce se administreaza post-transplant), cu Digoxinul (medicament pentru reglarea ritmului cardiac), cu anticoagulante (precum este Warfarin) sau cu anticonceptionale pe baza de estrogen

  • Rostopasca nu ar trebui asociata cu medicamente ce dauneaza ficatului, cum sunt: amiodarone (Cordarone), carbamazepine (Tegretol), isoniazid (INH), methotrexate (Rheumatrex), methyldopa (Aldomet), fluconazole (Diflucan), itraconazole (Sporanox), erythromycin (Erythrocin,Ilosone), phenytoin (Dilantin), lovastatin (Mevacor) sau medicamente pe baza de paracetamol- Riscul este ca asocierea cu rostopasca sa amplifice efectele negative ale acestor medicamente asupra ficatului

  • Galbenelele interactioneaza cu sedative 



Ceai pentru vezica biliara- mod de administrare

Ceaiul acesta se poate consuma timp de 2-3 luni pentru o cura. Ideal este sa se bea 3 cani pe zi.

Pentru prepararea sa se va proceda astfel: 1-2 lingurite amestec de plante se adauga la 200 ml apa clocotita. Se va lasa la infuzat 10-15 minute, dupa care se va strecura.

Ceaiul pentru vezica biliara nu se recomanda copiilor sub varsta de 6 ani!

Cum iti ingrijesti vezica biliara

Pentru a avea cat mai putin de suferit de pe urma simptomelor neplacute generate de diferite tulburari ale vezicii biliare, ai in vedere si sfaturile de mai jos:

  • Mizeaza pe o dieta cat mai echilibrata- Foarte important este sa ai parte de un aport suficient de fibre, in conditiile in care acestea previn aparitia colesterolului rau si formarea de calculi biliari. De aceea, nu uita de cerealele integrale, dar nici de fructe si legume, care iti vor oferi fibrele de care ai nevoie pentru o sanatate optima. In acelasi timp, pe cat posibil, vei exclude din meniu alimentele prajite, pline de grasimi saturate, ce afecteaza si ele sanatatea vezicii biliare. Grasimile sanatoase sunt insa adecvate pentru aceasta, contribuind la buna sa functionare

  • Hidrateaza-te suficient- Lichidele contribuie si ele la eliberarea ficatului si bilei de toxine, impiedicand aparitia calculilor biliari

  • Straduieste-te sa-ti pastrezi o greutate corporala normala- Intrucat un exces ponderal este asociat adesea si cu cresteri alarmante ale nivelului de colesterol rau, unul dintre factorii responsabili de aparitia calculilor biliari, va fi cel mai bine sa eviti sa ajungi la un indice al masei corporale peste normal

  • Nu sari peste mese- Vezica biliara elibereaza bila cand mananci. Daca nu vei manca regulat, vei lasa ragaz depunerilor periculoase de colesterol, in lipsa unei activitati normale a vezicii biliare