Anason4 produse.

Arata 1 - 4 din 4 produse
Arata 1 - 4 din 4 produse

Ceai de anason

Anasonul- ce este

Anasonul este o planta care face parte din familia patrunjelului, avand radacini subtiri, pivotante, ce produc tulpini striate si frunze ce au lobi cu aspect ca de pana. 

Planta infloreste vara, în lunile iulie-august, iar florile sunt delicate, albe sau galbui, avand un parfum discret, dulce. Mai târziu, in lunile august-septembrie, anasonul isi formeaza semintele, de culoare maro.

Anasonul este originar din Egipt, Asia Mica, Grecia și Creta, dar s-a raspandit treptat si în alte zone de pe Glob unde a gasit clima blanda si conditii prielnice.

Este vestit inca din cele mai vechi timpuri pentru proprietatile sale, existand perioade in care s-a spus ca este eficient inclusiv in cazul epilepsiei, cosmarurilor sau pentru muscaturile de scorpion.

In secolul al XVI-lea, un specialist in medicina naturista, John Gerard, a precizat ca anasonul se poate utiliza în numeroase moduri, precum: pentru tulburarile digestive, pentru gazele intestinale, in calitate de diuretic, pentru stimularea lactatiei, pentru durerile in gat si pentru improspatarea respirației.

Pe masura ce timpul a trecut, anasonul a inceput sa fie privit ca o planta complexa, potrivita pentru prevenirea si ameliorarea celor mai diferite afectiuni.

Anasonul- valori nutritive

Semintele de anason se remarca prin proprietati unice intrucat prezinta urmatoarea compozitie: 18% proteine, 8-23% uleiuri, 2-7% uleiuri esentiale, 5% amidon, 12-25% fibre proaspete, iar 9-13% din greutatea lor o constituie umezeala.

Aroma speciala a anasonului este generata de un ulei esential aflat intr-o mare concentratie: anetholul. De asemenea, semintele mai contin: acetophenone, p-anisaldehyde, alcool, estragol, limonen, pinen. 

De asemenea, in semintele de anason se regasesc vitamine din grupul B-urilor, precum vitamina B1, vitamina B2, vitamina B3, vitamina B6, toate asigurand functionarea corecta a sistemului nervos si un nivel bun al energiei.

Alti nutrienti prezenti in semintele de anason sunt mineralele, precum fierul, magneziul, calciul, manganul, zincul, potasiul si cuprul.

Ceaiul de anason- beneficii

Are proprietati antiinflamatorii 

Motivul pentru care un ceai de anason are asemenea proprietati este urmatorul: este sursa de antioxidanti. Acestia au rolul de a contracara din radicalii liberi, de a proteja organismul de efectele stresului oxidativ si astfel se va ajunge la diminuarea pericolului de instalare a inflamatiilor si de imbolnaviri.

Studiile au ajuns la concluzia ca semintele de anason se remarca tocmai prin continutul ridicat de antioxidanti, reducand din inflamatiile deja existente si protejand contra aparitiei celor noi.

De exemplu, anasonul stelat, din care se poate prepara ceai, este bogat in antioxidanti precum vitamina C, quercetin si linalool. 

Regleaza nivelul zaharului din sange

Mentinerea unui nivel cat mai normal al glicemiei este esentiala mai ales pentru cei ce sufera de diabet. Un nivel prea ridicat al zaharului in sange poate conduce, in timp, la efecte nedorite cum ar fi leziuni ale nervilor, deteriorarea functiei renale, diminuarea vederii etc.

Un studiu a evidentiat proprietatile antidiabetice, hipolipidice si antioxidante ale ceaiului de seminte de anason, prin comparatie cu administrarea semintelor de coriandru. Pacienti cu diabet de tip 2 au primit, timp de 60 de zile, pulbere de seminte de anason sau seminte de coriandru. La sfarsitul perioadei analizate, s-a constatat ca aceia care consumasera anason se bucurau de o scadere mai rapida a nivelului de glucoza din sange, prin comparatie cu aceia care primisera seminte de coriandru. In acelasi timp, la ambele grupe de pacienti diabetici s-a remarcat o diminuare a nivelului de stres oxidativ dupa consumul celor doua tipuri de seminte. 

Usureaza simptomele specifice menopauzei

Printre cele mai comune manifestari ale acestei perioade se afla valurile bruste de caldura (bufeurile), tulburarile de somn, starile de nervozitate, uscaciunea vaginala.

Un studiu iranian a aratat ca produsele pe baza de seminte de anason (inclusiv ceaiul) pot sa diminueze din astfel de simptome dezagreabile. Efectele sunt cu atat mai bune cu cat se va consuma anason zilnic, timp de o luna de zile. Printre cele mai importante beneficii ale anasonului este reducerea frecventei si a severitatii valurilor de caldura. 

Are proprietati antifungice

Un studiu realizat in Croatia a aratat ca uleiurile continute de semintele de anason, (regasite si in ceai) au capacitatea de a actiona eficient pentru a stopa proliferarea anumitor tipuri de fungi. De pilda, anasonul actioneaza puternic contra unor fungi cunoscuti sub numele de dermatofite, responsabili cu dezvoltarea numeroaselor boli de piele.

In acelasi timp, semintele de anason sunt indicate si pentru ameliorarea unei infectii fungice precum este „piciorul atletului” de exemplu.

Contribuie la ameliorarea depresiei

Semintele de anason sunt vazute ca solutii naturale inclusiv pentru reducerea severitatii depresiei postpartum si a altor stari neplacute ce o insotesc. Spre exemplu, un studiu a aratat ca femeile aflate in perioada postpartum, ce aveau de suferit din cauza insomniilor, fluctuatiilor de dispozitie, iritabilitatii si sindromului colonului iritabil, au ajuns sa se simta mai bine dupa ce li s-au administrat produse cu seminte de anason. In plus, chiar si cele ce se confruntau, in urma depresiei, cu dispepsie functionala (dureri si disconfort prezente pe tractul digestiv superior) au inceput sa se simta din ce in ce mai bine.

Avand in vedere aceste constatari, specialistii recomanda consumul de ceai de anason pentru reducerea simptomelor specifice unei depresii. 

Ne scapa de tuse

Ceaiul de anason este potrivit pentru a ne proteja de acest simptom nedorit nu numai pentru ca are proprietati expectorante moderate, dar si pentru ca are proprietati antiinflamatorii si antispastice. Mai mult decat atat, anasonul are capacitatea de a contracara bacterii sau virusuri ce ar putea duce la declansarea imbolnavirilor de pe tractul respirator, fiind de folos chiar si in caz de bronsite.

Contribuie la prevenirea aparitiei ulcerelor stomacale

Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca un consum regulat de ceai de anason ajuta si din acest punct de vedere, intrucat semintele de anason au puternice antiinflamatorii si antibacteriene, putand bloca si proliferarea H.Pilory, responsabil de aparitia ulcerelor.

In acelasi timp, un ceai de anason este potrivit si pentru ca va mai reduce din starile ce insotesc de obicei ulcerele (cum ar fi durerile, excesul de gaze, balonarile etc.), protejand totodata mucoasa gastrica.  

Imbunatateste apetitul

Un ceai de anason este oricand un tonic numai bun pentru aparatul digestiv si poate sa stimuleze apetitul in cazul in care ai de suferit de pe urma unor tulburari precum: greturi, diaree, spasme abdominale sau balonari. 

Datorita acestui ceai, hrana va putea fi digerata mai usor, aroma sa crescand pofta de mancare. 

Ceaiul de anason- precautii si contraindicatii

Inainte de a te apuca sa consumi acest tip de ceai, ese necesar sa discuti cu un medic, mai ales daca este vorba despre oricare dintre urmatoarele situatii:

  • Suferi de diabet- Intrucat ceaiul de anason are proprietati de scadere a glicemiei, nu recurge la el inainte de a sta de vorba cu medicul, mai ales daca ai tendinta de hipoglicemii. De asemenea, monitorizeaza-ti cu mai mare grija nivelul glicemiei in cazul in care ti s-a permis sa bei acest ceai

  • Suferi de afectiuni cum ar fi cancer de san, cancer uterin, cancer ovarian, endometrioza sau fibrom uterin- Intrucat anasonul are compusi ce actioneaza similar estrogenului, este interzis sa bei ceai de anason 

  • Urmeaza sa efectuezi o interventie chirurgicala- Ceaiul de anason scade nivelul glicemiei, ceea ce inseamna ca va interfera cu controlul acesteia in timpul si dupa interventia chirurgicala respectiva. In aceste conditii, opreste-te din a mai consuma ceaiul cu cel putin 2 saptamani inainte de o interventie chirurgicala

  • Perioada de sarcina sau de alaptare- Intrucat nu se stie exact ce influenta are asupra mamei sau babelusului consumul ridicat de anason, este indicat ca si ceaiul sa se consume in cantitati moderate, cu acordul unui medic

Nu vei consuma sub nicio forma ceai de anason daca esti alergic/a la plante similare anasonului (precum feniculul, mararul, chimenul, cuminul, coriandru, sparanghelul, telina etc.), intrucat este posibil sa dezvolti o reactie alergica si la anason. 

Ceaiul de anason- interactiuni

Acest ceai interactioneaza moderat cu urmatoarele medicamente:

  • Cu pilule contraceptive pe baza de estrogen- Ceaiul interfereaza cu efectele acestor contraceptive, diminuandu-le eficienta

  • Cu medicamente ce contin si estrogen- In special un consum ridicat de ceai de anason va conduce la diminuarea efectelor acestora. Printre medicamentele ce interactioneaza, din acest punct de vedere, cu ceaiul de anason, se numara, de exemplu, Premarin, dar si cele ce contin ethinyl estradiol sau estradiol

  • Unele medicamente folosite in tratarea cancerului- Intrucat influenteaza nivelul de estrogen din corp, ceaiul de anason interactioneaza cu medicamentul numit Tamoxifen (Nolvadex). 

Ceaiul de anason- mod de administrare

Pentru a avea parte de efectele curative ale anasonului, il poti folosi in urmatoarele moduri:

  • Infuzie- Vei utiliza frunze proaspete sau uscate de anason, pe care le vei adauga la 1 cana de apa fierbinte

  • Decoct- 1 lingura de seminte de anason se vor pune la 2 cani de apa fiarta

  • Ceai obisnuit- 1 lingura de seminte de anason zdrobite vor fi adaugate la 1 cana de apa fiarta

De asemenea, nu uita ca este important sa consumi cate 3 cani de ceai de anason pe zi si ca este ideal ca semintele de anason sa fie zdrobite inainte de prepararea ceaiului pentru ca uleiurile volatile sa se poata degaja asa cum trebuie.

Ceaiul de anason poate fi utilizat atat intern, cat si extern, pentru oricare dintre urmatoarele probleme:

  • Indigestii (insotite de varsaturi)

  • Gaze intestinale

  • Constipatie

  • Pentru tusea din bronsita, astm etc.

  • Pentru respiratie urat mirositoare

  • In caz de scabie sau de paduchi

  • Pentru imbunatatirea libidoului

In plus, ceaiul de anason este apreciat si pentru efectele sale diuretice.