Menta10 produse.

Arata 1 - 10 din 10 produse
Arata 1 - 10 din 10 produse

Ceai de menta

Menta- ce reprezinta

Menta este o planta originara din zona Marii Mediterane si este renumita din cele mai vechi timpuri atat pentru utilizarile ei medicinale, cat si pentru uzul culinar si aromatic in genere. Spre exemplu, menta era folosita pentru a dezinfecta si pentru a conferi un miros agreabil podelelor si meselor. De asemenea, a constituit umplutura pentru perne, pentru saltele sau era dusa in incaperile caselor pentru a alunga daunatorii (de la insecte pana la soareci). 

Menta a ajuns si in America datorita colonistilor europeni si a devenit indragita datorita aromei sale si proprietatilor ei medicinale, valorificate mai ales prin intermediul ceaiului.

Exista numeroase specii de menta, acestea fiind diferite mai ales din punct de vedere al aspectului. De pilda, unele tipuri ale plantei au frunze verde inchis sau deschis, in timp ce la altele frunzele sunt in nuante de galben, de mov sau de verde-gri. Frunzele tinere sunt baza pentru aroma plantei, iar pe masura ce acestea se maturizeaza genereaza o aroma mai puternica, uneori cu note lemnoase.

De aroma puternica, distinctiva a mentei, este responsabil in special compusul din planta numit mentol.

Menta- valori nutritive

Uleiurile esentiale si extractele din menta au proprietati antioxidante si curative. Astfel, ele includ: acizi fenolici, fitosteroli, flavonoizi, triterpene, saponine, antocianini si carotenoizi. 

In acelasi timp, menta este valoroasa din punct de vedere nutritiv intrucat cuprinde si calciu, magneziu, potasiu, fier, mangan, fibre. 

Ceaiul de menta- beneficii 

Contribuie la intarirea sistemului imunitar

Nutrientii continuti de menta (cum ar fi fierul, potasiul si diferiti antioxidanti) sunt bineveniti pentru a sprijini functionarea corecta a sistemului de aparare a organismului. Mai mult, menta (cu precadere specia numita „Peppermint”) are proprietati antibacteriene si de aceea faciliteaza contracararea infectiilor.

Sprijina in lupta contra racelilor si gripei

Pe langa faptul ca are proprietati imunostimulatoare, ceaiul de menta este foarte util in caz de oricare dintre afectiunile respiratorii mentionate intrucat are si capacitatea de a relaxa muschii gatului, ducand la diminuarea durerilor. Acest lucru este posibil multumita mentolului, care deschide pasajele respiratorii, usurand congestia si fiind numai bun inclusiv in caz de bronsite.

In plus, antioxidantii din ceaiul de menta intensifica si circulatia sangelui, ceea ce presupune ca inclusiv celulele albe sa „calatoreasca” mai usor prin organism, contracarandu-se mai rapid bacteriile si virusurile.

Nu trebuie exclus nici urmatorul aspect. in ceaiul de menta se gasesc urme de anumiti nutrienti (calciu, magneziu, fier etc.), ce sustin buna functionare a sistemului imunitar. 

Reduce febra

Unul dintre principalii compusi ai ceaiului de menta, mentolul, este si cel care favorizeaza scaderii febrei. Astfel, acesta induce transpiratia, ce reprezinta modalitatea naturala a organismului de a se racori. Ceaiul este util si pentru ca inseamna un aport suplimentar de fluide, ceea ce ajuta corpul sa elimine din toxine.

Mentolul lucreaza intern pentru a diminua febra si, in acelasi timp, este capabil sa relaxeze muschii si sa mai scada din durerile musculare care insotesc adesea febra.

Are grija de sanatatea tractului digestiv

Ceaiul de menta este binevenit oricand pentru reglarea digestiei, pentru a-i permite acesteia sa se desfasoare corespunzator. 

De exemplu, un studiu britanic a ajuns la concluzia ca administrarea ceaiului menta faciliteaza eliminarea gazelor din corp si astfel se vor inlatura mai usor senzatiile neplacute provocate de balonari.

In acelasi timp, mentolul din menta stimuleaza secretia de bila, acest demers fiind si el important in realizarea unei digestii bune. Acest compus este si cel care asigura un efect racoritor, imbunatateste circulatia sangelui si contribuie la diminuarea inflamatiilor ce provoaca durerile de stomac. In plus, amelioreaza constipatia si diareea, relaxand totodata muschii de pe tractul digestiv, stimuland secretia sucurilor gastrice menite sa duca la o digestie normala.

Avand in vedere aceste efecte, specialistii recomanda ceaiul de menta ca pe un remediu natural adecvat inclusiv pentru ameliorarea sindromului colonului iritabil.

Ceaiul de menta mai este apreciat si din urmatorul motiv: previne senzatia de greata. Insasi aroma mentei inhiba formarea acestei senzatii, de aceea un ceai de menta este o alegere potrivita si pentru persoanele care au de suferit din cauza raului de miscare.

Este de folos in lupta cu stresul

Ceaiul de menta este folosit inclusiv in medicina Ayurvedica in scopul de a reduce stresul si de a reinstaura starea de liniste interioara. Acest lucru este posibil intrucat ceaiul are proprietati sedative.

Cu cat ceaiul de menta va fi baut mai fierbinte, cu atat va mai cobori din temperatura corpului si va permite relaxarea si diminuarea inflamatiilor. Odata cu aceasta diminuare a inflamatiilor se va putea ajunge si la o reglare mai buna a nivelului tensiunii arteriale, foarte importanta pentru o stare de calm. 

Asigura un somn mai bun

Ceaiul de menta este unul dintre cele mai indicate ceaiuri de baut in preajma orei de culcare intrucat are efecte sedative, dar si proprietati antiinflamatorii ce relaxeaza toti muschii si contribuie la instaurarea unei stari generale de bine.

Un alt avantaj major al ceaiului de menta este ca este lipsit de cofeina, asa ca va fi deosebit de util si celor ce au de obicei de suferit de pe urma insomniilor.

Mai mult, studiile au aratat ca administrarea de ceai de menta asigura un somn mai odihnitor si pentru ca va preveni/ ameliora diferite tulburari digestive (cum ar fi crampele, balonarile) etc. care provoaca disconfort si interfereaza cu somnul. 

Revigoreaza si mentine starea de  alerta

Mai multe studii au ajuns la concluzia ca menta imbunatateste memoria si creste capacitatea de a ramane in alerta. Pana in prezent, nu se stie cu exactitate daca acest efect apare datorita aromei de menta sau datorita unor compusi regasiti in planta. Mai multe voci sustin insa ca aroma de mentol, inclusiv cea care provine dintr-un ceai, stimuleaza zona din creier (hipocampusul) responsabila cu claritatea mintii si cu concentrarea. In aceste conditii, consumul acestui ceai duce la o revigorare imediata si la redobandirea concentrarii.

Pentru cele mai bune rezultate, se recomanda sa se bea incet o cana cu ceai de menta. Important este ca acesta sa fie cat mai cald, astfel incat aburii sai sa poata duce mai rapid la beneficiile mentionate. 

Diminueaza crampele menstruale

Ceaiul de menta este considerat de mare ajutor si cand este vorba despre dismenoree, avand proprietati antiinflamatorii si antispastice.

De exemplu, un studiu din anul 2016 a evidentiat faptul ca uleiurile regasite in ceaiul de menta Peppermint sunt la fel de eficiente, in ameliorarea durerilor menstruale, ca si anumite antiinflamatoare nesteroidiene folosite de obicei in acest scop. 

Te scapa de respiratia urat mirositoare

Mentolul, prin prospetimea sa, lupta contra halitozei si asigura o respiratie placuta. Cel mai important este sa se utilizeze specia numita Peppermint, un ceai din aceasta planta putand  sa combata bacteriile din cavitatea bucala, responsabile de mirosul neplacut al respiratiei.

Ideal este sa se bea cate o cana din acest ceai dimineata, la prima ora. 

Ceaiul de menta- precautii si contraindicatii

Cel mai bine este sa se consulte neaparat un medic inainte de a consuma ceaiul de menta, cu atat mai mult cu cat este vorba despre oricare dintre urmatoarele situatii:

  • Sarcina sau perioada de alaptare- In ceea ce priveste sarcina, specialistii recomanda ca este ideal ca acest ceai sa nu fie consumat, mai ales daca este vorba despre pierderi de sarcina anterioare. In legatura cu alaptarea, medicii spun ca este mai bine sa nu se consume ceai de menta, in conditiile in care mentolul poate provoca, uneori, probleme respiratorii la bebelusi si la copiii mici

  • Ceaiul de menta poate fi prea puternic pentru bebelusi sau copiii mici- Din acest motiv, discuta cu pediatrul daca sa-i dai sau nu copilului acest ceai, intrucat se poate ajunge la reactii adverse precum probleme respiratorii sau senzatia de arsura in gura

Nu uita ca un ceai de menta nu ar trebui sub nicio forma consumat daca esti alergic/a la menta sau la plante din familia mentei si nici daca te confrunti cu reflux gastroesofagian (ceaiul de menta poate conduce la agravarea acestuia). 

Ceaiul de menta- interactiuni

Ceaiul de menta interactioneaza cu mai multe medicamente, precum:

  • Suplimentele alimentare cu fier

  • Antibioticele

  • Medicamentele antifungice

  • Medicamentele pentru tratarea convulsiilor

  • Medicamentele menite sa trateze hiperaciditatea gastrica

  • Medicamentele pentru afectiuni cardiace (inclusiv pentru tratarea hipertensiunii arteriale)

  • Medicamentele pe baza de ciclosporina (prescrise de cele mai multe ori dupa transplanturi, dar si pentru psoriazis, artrita reumatoida etc.)

Ceaiul de menta- mod de administrare

Consumul de ceai de menta este binefacator pentru imbunatatirea starii de bine in ansamblul ei.

Utilizarile sale pot fi atat interne, cat si externe. In privinta celor interne, trebuie sa stii ca este posibil sa urmezi si cure mai indelungate cu ceai de menta, important fiind sa ai si cate 10 zile de pauza la fiecare 6 saptamani. De asemenea, pentru a avea parte de efectele dorite, se recomanda sa se consume cate 3 cani cu ceai de menta pe zi, la 30 de minute dupa mesele principale.

Printre cele mai cunoscute utilizari interne ale acestui ceai se numara:

  • Pentru calmarea starilor de agitatie

  • Pentru asigurarea unei digestii sanatoase

  • Pentru ameliorarea raului de miscare

  • Pentru tulburarile digestive

  • In caz de racelile sau gripe, insotite de febra

  • Pentru revigorare

Cat priveste utilizarile externe ale ceaiului de menta, cele mai populare metode de folosire ale sale sunt.

  • Pentru eliminarea respiratiei urat  mirositoare (clatiri cu infuzie de menta)

  • Pentru combaterea scalpului uscat si a matretii (dupa samponare, se vor efectua clatiri cu ceai de menta, care va fi lasat sa actioneze cam 5-10 minute inainte de limpezirea finala cu apa)

  • Pentru ameliorarea acneei sau a iritatiilor pielii (menta are efecte antibacteriene si antiinflamatorii)