Cupru4 produse.

Arata 1 - 4 din 4 produse
Arata 1 - 4 din 4 produse

Esti in categoria de Cupru

Cupru ca nutrient - ce este?

Cuprul reprezinta un mineral esential, ce este co-factor in producerea unor enzime (numite cuproenzime) implicate in procese precum: producerea de energie, metabolismul fierului, sinteza neurotransmitatorilor si a tesuturilor conective. Una dintre cuproenzimele aflate in cantitate ridicata este ceruloplasmina, ce este implicata in metabolismul fierului si transporta aproape 95% din cantitatea de cupru in plasma si sange. 

Este foarte important pentru organism deoarece participa si la alte procese de baza: expresia genelor, formarea a noi vase de sange, dezvoltarea creierului, pigmentarea, functionarea corecta a sistemului imunitar. De asemenea, de prezenta cuprului depinde si apararea organismului in fata stresului oxidativ (procese chimice in lant, aparute ca urmare a actiunii radicalilor liberi).

Reprezinta un mineral de care organismul dumneavoastră are nevoie în cantități mici pentru a menține o sănătate bună. Cuprul se foloseste pentru a forma globule roșii, țesut conjunctiv și câteva enzime importante.

Cupru - proprietati importante pentru sanatate:

Cupru are actiune antioxidanta

In aceasta calitate a sa, cuprul ocroteste organismul de impactul negativ al radicalilor liberi cu care venim in contact zi de zi. De aceea, datorita prezentei sale vom fi mai feriti de aparitia diferitelor maladii grave (precum diabetul, cancerul etc.) și de imbatranirea prematura.

Sprijina sistemul imunitar

In cazul in care in organism exista un deficit sever, se va ajunge la o afectiune numita neutropenie. Aceasta presupune o deficienta a producerii de celule albe, neutrofile, foarte importante in lupta contra infectiilor.

Daca o persoana are un nivel redus al neutrofilelor, va fi mai predispusa la imbolnaviri. In schimb, daca exista un nivel normal al cuprului in organism, si neutrofilele vor functiona corespunzator si atunci sistemul imunitar va lucra asa cum trebuie.

Contribuie la mentinerea sanatatii cardiovasculare

Pe de o parte, este implicat in formarea de noi vase de sange, asigurand o circulatie normala a sangelui in corp. Pe de alta parte, un nivel normal mentine si un nivel optim al tensiunii arteriale si impiedica aparitia unui nivel ridicat al colesterolului „rau”.

Favorizeaza transmiterea semnalelor neuronale

De-a lungul timpului, oamenii de stiinta au realizat teste prin care sa arate cum functioneaza neuronii in prezenta si in absenta acestuia. De exemplu, s-a constatat ca o cantitate normala de cupru stimuleaza transmiterea corecta a semnalelor dintre neuroni, dar daca este vorba despre niveluri ridicate ale acestui mineral, semnalele incep sa se deterioreze si sa se diminueze treptat. 

Contribuie la prevenirea osteoporozei

Prin mai multe cercetari s-a putut sesiza ca un deficit afecteaza inclusiv sanatatea oaselor. Astfel, din aceasta cauza poate surveni reducerea densitatii osoase, demineralizarea si va creste riscul de instalare a osteoporozei.

Stimuleaza mentinerea colagenului

Este cunoscut si pentru capacitatea sa de a pastra rezervele de colagen si de elastina, doua substante esentiale pentru corpul nostru. Motivul pentru care cuprul actioneaza asa se leaga de faptul ca are proprietati antioxidante. In acest context, el ajuta corpul sa inlocuiasca tesuturile conective degradate gratie colagenului, favorizand inclusiv sanatatea oaselor si a muschilor. Iata de ce se spune ca si cuprul este unul dintre nutrientii care va reduce predispozitia spre aparitia artritei.

In acelasi timp, cuprul protejeaza si pielea de efectele imbatranirii, tot datorita efectelor sale de antioxidant.

Are nevoie corpul uman de cupru?

Cuprul este un mineral de care aveți nevoie pentru a rămâne sănătos. Corpul il folosește pentru a îndeplini multe funcții importante, inclusiv producerea de energie, țesuturi conjunctive și vase de sânge. Ajută, de asemenea, la menținerea sistemului nervos și imunitar și activează genele. Corpul dv. are nevoie de acest mineral pentru dezvoltarea creierului.

Câte mg de cupru sunt sigure pe zi?

Se poate utiliza o cantitate de 10 mg pe zi, administrat pe cale orală. Adulții ar trebui să evite utilizarea a mai mult de 10 mg pe zi.

Cuprul - necesarul zilnic;

In functie de varsta pe care o avem, ar trebui ca zilnic sa beneficiem de urmatoarele doze de cupru:

  • Copiii intre 1 si 3 ani: 1 mg

  • Copiii intre 4 si 8 ani: 3 mg

  • Copiii intre 9 si 13 ani: 5 mg

  • Adolescentele intre 14 si 18 ani: 890 mcg

  • Adolescentii intre 14 si 18 ani: 1000 mcg

  • Femeile cu varsta de peste 19 ani: 900 mcg

  • Barbatii cu varsta de peste 19 ani: pana la 1300 mcg

Cupru - surse naturale:

Printre alimentele binevenite pentru a ne asigura o parte din necesarul zilnic se numara:

  • Ficatul

  • Stridiile

  • Homarul

  • Spirulina

  • Ciupercile Shiitake

  • Nucile si semintele (mai ales migdalele, nucile caju, semintele de susan)

  • Legumele cu frunze verzi (de pilda, spanacul gatit sau mangoldul)

Nutritionistii atrag atentia asupra urmatorului aspect: cel mai bine este consumam legumele cu frunze verzi fierte sau crude pentru ca acestea sa ne furnizeze suficient cupru.

Deficitul de cupru:

Nu este un deficit des intalnit, dar exista anumite categorii de persoane mai predispuse spre el.

  • Persoanele care au un defect genetic menit sa impiedice absorbtia acestui mineral

  • Persoanele care au in general probleme de absorbtie a nutrientilor (precum cele care sufera de maladii inflamatorii intestinale de pilda)

  • Persoanele care sufera de diferite afectiuni la nivelul sistemului nervos central

  • Persoanele care iau prea multe suplimente cu vitamina C sau cu fier

  • Persoanele cu maladii renale severe, ce urmeaza un tratament cu dializa

In privinta deficitului la copii, s-a observat faptul ca sunt mai predispusi la asa ceva cei care consuma lapte de vaca in loc de lapte matern sau de lapte praf. Laptele de vaca este foarte sarac in cupru, de aceea nu se recomanda copiilor sub varsta de 1 an.

O alta cauza posibila pentru deficitul la copii este prezenta unei boli metabolice, numita Sindromul Menkes. Aceasta este de natura genetica si afecteaza modul in care creierul metabolizeaza acest mineral. Din aceasta cauza, apar grave intarzieri in dezvoltare, mai ales la varsta de 6-8 saptamani. Daca deficitul este deosebit de sever, exista posibilitatea ca un copil ce sufera de aceasta boala sa nu supravietuiasca pana la varsta de 3 ani.

Medicii spun ca o solutie pentru acesti copii sunt injectiile subcutanate in care se regaseste cuprul, dar rezultatele depind in primul rand de cat de grava este mutatia genetica de la care s-a putut declansa Sindromul Menkes.

In cazul adultilor, cele mai cunoscute consecinte ale deficitului se refera la:

  • Predispozitia mai ridicata spre infectii (intrucat cuprul sustine sistemul imunitar)

  • Osteoporoza

  • Depigmentarea pielii si a parului

  • Aparitia anemiei (cuprul contribuie si el la formarea globulelor rosii)

Cuprul si creierul:

Specialistii trag urmatorul semnal de alarma: prea mult sau prea putin din acest mineral in organism favorizeaza deteriorarea creierului. De pilda, la adulti se poate observa o predispozitie mai ridicata spre bolile neurodegenerative, pe fondul unor disfunctionalitati in a se metaboliza cuprul care ar trebui sa ajunga la creier. Din acest punct de vedere, oamenii de stiinta au stabilit ca exista o legatura intre excesul depozitelor de cupru si declansarea bolii Alzheimer, pe fondul stimularii formarii de placi de amyloid pe creier.

In plus, excesul poate determina accentuarea stresului oxidativ la nivelul creierului. In Boala Wilson de pilda, cuprul se acumuleaza in creier, in ficat si in alte organe vitale. 

Cuprul in suplimentele alimentare:

Primul lucru de care trebuie sa tii cont este acesta: suplimentele ce contin acest mineral nu se iau fara a avea recomandarea unui medic. 

In cazul in care se constata ca este vorba despre un deficit, se va merge pe administrarea de sulfat de cupru: 0,1 mg per kilogram pe zi.

Daca ai osteoporoza, ar trebui sa iei, pe cale orala, cate 2,5 mg, alaturi de zinc (15mg), mangan (5mg) si calciu (1000 mg).

Totodata, trebuie sa stii ca o deficienta severa poate fi ameliorata si prin administrarea intravenoasa a acestui mineral.

In ceea ce ii priveste pe copii, nu se va recurge la suplimente decat in cazurile in care medicul va considera ca acestea sunt neaparat necesare. Si in cazul lor poate fi propusa administrarea pe cale injectabila sau pe cale orala.

Cuprul - precautii si atentionari:

Nu au fost semnalate reactii nedorite in urma asigurarii aportului de cupru prin dieta si prin respectarea stricta a indicatiilor unui tratament cu suplimente alimentare, dar acestea pot aparea totusi in anumite cazuri:

  • Daca se face exces de suplimente ce contin acest mineral

  • Daca se folosesc mereu vase de bucatarie din cupru

  • Daca se consuma apa ce contine cantitati mai mari

  • Daca a existat o expunere la chimicale cu continut ridicat

Semnele care indica o intoxicatie din cauza acestui mineral sunt:

  • Tulburari digestive (greturi, varsaturi, diaree, dureri de stomac)

  • Dureri de cap

  • Ameteli

  • Stari de slabiciune

  • Un gust metalic in gura

In cazuri rare, pot surveni si manifestari mai severe, precum aparitia cirozei, icterului sau tulburari cardiace. Uneori, in urma excesului de cupru s-au semnalat si anomalii ale globulelor rosii.

In anumite situatii, suplimentele alimentare ce contin cupru sunt interzise. Spre exemplu, persoanele care au ciroza sau boala Wilson nu trebuie sa le ia sub nicio forma.

Nu in ultimul rand, suplimentele pe baza acestui mineral interactioneaza cu medicamente si cu alte suplimente alimentare. Printre cele mai cunoscute dintre ele se afla:

  • Anticonceptionalele

  • Antiinflamatoarele nesteroidiene (mai ales cele pe baza de Ibuprofen)

  • Unele medicamente utilizate in tratarea gutei

  • Suplimentele alimentare cu zinc

  • Anumite medicamente utilizate pentru tratarea ulcerului gastric si refluxului gastroesofagian (precum Cimetidina/Tagamet)