Acid Folic36 produse.

Arata 1 - 36 din 36 produse
Arata 1 - 36 din 36 produse

Acid folic

Ce este acidul folic?

Cunoscut inclusiv sub denumirea de vitamina B9, acidul folic face parte din complexul de vitamine B si are un rol fundamental: contribuie la formarea acidului nucleic (parte a materialului nostru genetic) dar si la buna functionare a organismului.

Care sunt cele mai importante beneficii ale consumului de acid folic?

Face parte dintre nutrientii cu mare impact asupra sanatatii noastre, intrucat:

Este esential pentru formarea globulelor rosii si pentru asigurarea energiei

Acidul folic este o vitamină B utilizată de organism pentru fabricarea ADN-ului. ADN-ul este necesar pentru divizarea rapidă a celulelor și formarea de organe / țesuturi la fatul în curs de dezvoltare. Acidul folic poate ajuta la prevenirea NTD (defecte de tub neuronal) doar în primele săptămâni de sarcină, de obicei înainte ca o femeie să știe chiar că este însărcinată.

De asemenea, acidul folic contribuie la dezvoltarea si la multiplicarea celulelor

Favorizeaza detoxifierea celulara

Acidul folic diminueaza nivelul homocisteinei, o molecula cu proprietati inflamatorii, care predispune spre aparitia maladiilor cardiace- Acidul folic are abilitatea de a converti homocisteina intr-o alta molecula, numita metionina (un aminoacid esential, care contine si sulf si care accelereaza reactiile chimice din organism)

Acidul folic sprijina dezvoltarea creierului si sustine procesele cognitive.  Inca din viata intrauterina, acidul folic sustine dezvoltarea normala a creierului, iar pe masura ce inaintam in varsta sustine memoria, reduce din procesul de imbatranire a creierului si diminueaza predispozitia spre depresie sau alte tulburari care tin de sanatatea psihica

Protejeaza fatul de aparitia unor malformatii congenitale majore (de la nivelul creierului si/sau a maduvei spinarii)

Acidul folic prospect:

Acid Folic 800ug 100 tablete de la Solgar susține creșterea țesutului matern în timpul sarcinii, reduce starile de oboseala si epuizare si intareste sistemul imunitar.  Fiecare tableta contine:

Fiecare tabletă furnizează:

%EC NRV*

Folacin (acid folic subformă de acid pteroilglutamic)

800 µg

400

Se recoamnda adulților o tabletă (1) zilnic, de preferat în timpul mesei. Nu depășiti indicațiile privind dozele de utilizare.

Acid Folic, 1Mg, 100 cpr de la Remedia se administrează oral, câte 1 comprimat pe zi. Are in compozitia sa acid folic - 1mg.

Acid Folic, 400Mcg 30 tablete Adams - este o vitamina solubila in apa ce poate preveni 46% din defectele de tub neural. Ca supliment alimentar, luati zilnic 1 tableta, dupa o masa principala.

Acid Folic Metilat fara Zahar, 30 capsule de la Abo Pharma contribuie la sarcina normala, functionarea normala a sistemului nervos si la sinteza normala de aminoacizi.Se recomanda cate una tableta pe zi cu cantitate mare de apa. Contine Acid folic metilat imbogatit cu vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B7,В12.

Acid Folic 800Mcg 30 capsule de la Secom cu o concentratie de 800mcg. Se ia cate 1 capsula/zi, la masa, cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Acid folic in sarcina:

Specialistii vin cu urmatorul sfat: nu este de ajuns ca o femeie sa ia suplimente alimentare cu acid folic doar in perioada sarcinii, ci va trebui sa continue acest demers si in timpul alaptarii. Principalele motive pentru care se insista asupra acestei recomandari sunt: pe de o parte, acidul folic trece in laptele matern si ii va asigura si bebelusului aceasta vitamina (binevenita pentru dezvoltarea sa cognitiva), iar pe de alta parte, acidul folic mentine nivelul normal al globulelor rosii in organismul mamei, ferind-o de anemie.

Un studiu a demonstrat ca femeile care au continuat sa ia vitamine prenatale ce contineau si acid folic in perioada alaptarii aveau un nivel normal al globulelor rosii in sange, iar bebelusii lor se bucurau si ei de un nivel optim al acidului folic. 

Pentru ca acidul folic sa-si poata face efectul asa cum trebuie, este ideal sa fie administrat inca din saptamanile 3-4 ale sarcinii, cand maduva spinarii si creierul fatului incep sa se dezvolte. 

Doza recomandata pentru sarcina este de 400 mcg pe zi, in primele 3 luni. Ulterior, intre lunile a patra si a noua, medicul poate sa recomande o doza zilnica de acid folic de aproximativ 600 mcg pe zi.

In unele cazuri, medicii decid suplimentarea dozei zilnice. Situatiile care impun așa ceva sunt:

  • A mai existat o sarcina care s-a finalizat printr-un defect de tub neural sau printr-o alta malformatie congenitala

  • Parintii copilului au un „istoric” in familie in ceea ce priveste prezenta unui defect de tub neural sau a altor malformatii congenitale

  • Mama sufera de diabet

  • Mama se afla sub un tratament pentru ameliorarea convulsiilor

Acidul folic - necesarul zilnic:

In functie de varsta si de starea de sanatate, se recomanda zilnic urmatoarele cantitati de acid folic:

  • Pentru bebelusi si copii- Bebelusii de pana la 1 an au nevoie de 0,1 mg pe zi. Copiii de pana la 4 ani au nevoie de 0,3 mg pe zi, iar cei mai mari de 4 ani de 0,4 mg

  • Pentru adultii care sufera de anemie megaloblastica (o forma a anemiei cauzate de lipsa de vitamina B12) - 1 mg pe zi

  • Pentru adultii care au lipsa de acid folic: 400 mcg pe zi

  • Pentru perioada sarcinii: 400-600 mcg pe zi

  • Pentru perioada alaptarii: 500 mcg pe zi

Care sunt semnele care anunta un deficit de acid folic?

Anumite persoane sunt mai predispuse decat altele la un deficit de acid folic. Printre acestea se numara:

  • Cele care au o anemie falciforma (sau anemie cu celule in forma de secera: „anemie cu celule sickle”- este o boala ereditara, caracterizata prin forma anormala a hematiilor)

  • Cele care au boli renale

  • Cele care sunt sub diferite tratamente (cum ar fi un tratament pentru convulsii, pentru cancer, pentru artrita reumatoida etc.)

  • Cele care consuma mult alcool

Manifestarile care insotesc un deficit de acid folic sunt:

  • Scaderea in greutate

  • Diminuarea apetitului

  • O stare permanenta de oboseala

  • Iritabilitate

  • Aparitia unor leziuni in zona gurii

  • Tulburari de memorie

  • Stari de confuzie

Care sunt considerate cele mai bune surse de acid folic?

Anumite alimente sunt bogate in acid folic. Printre ele se afla:

  • Legumele (sparanghel, broccoli, varza, spanac, conopida, mazare, salata verde etc.)

  • Boabele (precum lintea)

  • Semintele (cum ar fi cele de floarea-soarelui)

  • Orezul brun

  • Unele fructe (de exemplu, kiwi si papaya)

  • Galbenusul de ou

  • Drojdia

  • Organele (mai ales ficatul si rinichii)

  • Painea integrala fortificata 

In ce perioada a zilei este recomandata administrarea de acid folic?

Pentru un consum zilnic de acid folic, este de preferat sa il luati la aceeași oră în fiecare zi, fie dimineața, fie seara. Comprimatele se iau cu un pahar de apă impreuna sau fără alimente. Dacă uitați să luați doza, luați-o imediat ce vă amintiți.

Acidul folic si cele mai cunoscute utilizari:

Alaturi de administrarea in scopul ameliorarii unui deficit sau pentru a preveni probleme grave in sarcina, despre acidul folic s-a constatat ca este util si in urmatoarele situatii:

  • Pentru imbunatatirea raspunsului la anumite medicamente destinate tratarii depresiei- In acest caz, se recomanda o doza zilnica de acid folic cuprinsa intre 200- 500 mcg

  • Pentru ameliorarea bolilor de piele (precum vitiligo)- Sunt binevenite cam 5 mg de 2 ori pe zi

  • Pentru a se reduce din toxicitatea unui medicament destinat tratarii artritei reumatoide (Methotrexate)- Se recomanda 1 mg pe zi

  • Pentru a se trata persoanele care au un nivel ridicat al homocisteinei in sange- In functie de situatie, medicul poate indica administrarea intr-o cantitate cuprinsa intre 200-800 mcg pe zi

  • Pentru a se diminua riscul aparitiei degenerescentei maculare la persoanele varstnice- Cel mai bine este sa se asocieze acidul folic si cu alte vitamine din grupul B-urilor (vitaminele B6 si B12)

  • Pentru reducerea riscului de producere a unui accident vascular cerebral- In acest scop, sunt indicate aproximativ 500 mcg de acid folic zilnic

Ce situatii necesita precautii in ceea ce priveste administrarea acidului folic?

Acidul folic nu ar trebui folosit, nici separat, nici in combinatie cu alte vitamine din grupul B-urilor in urmatoarele cazuri:

  • Daca o persoana sufera de o anemie produsa de un deficit al vitaminei B12-  Utilizarea acidului folic ar diminua eficienta tratamentului specific

  • Daca o persoana a suferit o angioplastie- Combinatia intravenoasa de acid folic, vitaminele B6 si B12 ar dauna in recuperarea acesteia

  • Daca o persoana se confrunta cu convulsii- Suplimentele alimentare cu acid folic pot agrava convulsiile, mai ales daca sunt administrate in doze mari

In acelasi timp, trebuie sa stii ca suplimentele alimentare cu acid folic au o interactiune moderata cu unele medicamente, diminuandu-le din eficienta. Printre astfel de medicamente se afla:

  • Cele pentru tratarea convulsiilor (ca de exemplu Phenobarbital/Luminal)

  • Cele pentru tratarea artritei reumatoide (mai ales Methotrexate interactioneaza cu acidul folic)

  • Cele pentru tratarea unei infectii cu paraziti (cum ar fi Pyrimethamine /Daraprim)