Vitamina A11 produse.

Arata 1 - 11 din 11 produse
Arata 1 - 11 din 11 produse

Vitamina A

Vitamina A - ce este

Este o vitamina solubila in grasime, fiind esentiala in crestere si dezvoltare, in mentinerea sanatatii celulelor, in sprijinirea functionarii sistemului imunitar.

Vitamina A functioneaza precum un hormon, influentand inclusiv genele si fenotipul (ansamblul caracteristicilor observabile ale unui organism) De asemenea, ea protejeaza inima, plamanii, rinichii si alte organe, asigurandu-le o functionare corecta.

Vitamina A - tipuri

Vitamina A este un antioxidant, fiind prezenta in doua forme: retinoizii (care provin din organismele de origine animala, fiind cunoscuti si sub denumirea de vitamina A preformata) si beta-carotenul (provenit din vegetale). 

Vitamina A beneficii

Vitamina A sustine procesul de reproducere si o dezvoltare sanatoasa

Vitamina A este responsabila cu sanatatea sistemului reproducator feminin si masculin, fiind de baza in dezvoltarea normala a embrionului in sarcina. Practic, datorita ei, embrionul se va fixa mai usor in uter, iar celulele din sperma vor fi mai de calitate.

Administrata in timpul sarcinii, la recomandarea unui medic, vitamina A asigura dezvoltarea sanatoasa a fatului, promovand dezvoltarea scheletului, a sistemului nervos, a inimii, plamanilor, rinichilor, pancreasului si ochilor.

In schimb, un abuz de vitamina A in sarcina este legat de aparita unor probleme grave ale fratului,  precum unele care tin de sistemul nervos, de inima, de timus sau de malformatii cranio-faciale. 

Vitamina A consolideaza sistemul imunitar

Pentru ca protejeaza mucoasele de la nivelul ochilor, plamanilor si intestinelor, responsabile cu respingerea patrunderii agentilor patogeni in corp, vitamina A este deosebit de benefica in functionarea sistemului imunitar. In acelasi timp, ea este implicata in producerea unei componente vitale a acestuia, globulele albe.

Practic, in lipsa unui aport corect de vitamina A, vom fi mai predispusi la contactarea infectiilor si ne vom reface mai greu in caz de boala.

Diminueaza riscul de a se dezvolta in corp celule canceroase

Intrucat vitamina A are grija de formarea si de buna dezvoltare a celulelor, ea impiedica si proliferarea anormala a acestora. Din acest motiv, cercetatorii spun ca are un impact pozitiv in ceea ce priveste reducerea riscului de a aparea celule canceroase la nivelul unor organe precum plamanii, vezica urinara etc..

De altfel, de-a lungul timpului, s-a constatat ca mai ales vitamina A din surse vegetale (beta-carotenul) este benefica din acest punct de vedere. Pana in prezent, cercetarile nu au ajuns la aceeasi concluzie si cu privire la vitamina A provenita din alimentele de origine animala. 

Asigura sanatatea oaselor cu vitamina A

Unul dintre cele mai semnificative efecte  ale vitaminei A este sa mentina cresterea si dezvoltarea sanatoasa a oaselor, completand actiunea vitaminei D si a mineralelor (mai ales calciul si fosforul). Datorita ei, oasele isi vor mentine o densitate mai  buna.

De-a lungul timpului, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca persoanele care au deficit de vitamina A sunt mai predispuse la a suferi fracturi decat acelea care au un nivel normal al acesteia in organism. 

Vitamina A protejeaza ochii

Din acest punct de vedere, misiunea vitaminei A este de a converti lumina care ajunge la ochi in semnalul care ajunge la creier.

Daca intervine lipsa vitaminei A, ne putem confrunta cu nictalopie (nu vedem deloc sau aproape deloc pe intuneric), intrucat in retina sunt prezente cantitati insuficiente din pigmentul numit rodopsina (cu rol in a produce si celulele care vor recepta lumina). Ziua nu va aparea aceasta problema, putand sa vedem normal.

Pentru a preveni nictalopia, se recomanda sa ne asiguram cantitati suficiente de vitamina A, atat din alimentatie, cat si din suplimentele alimentare.

O alta afectiune de care vitamina A ne fereste este si degenerescenta maculara. Fiind un antioxidant puternic, aceasta protejeaza contra stresului oxidativ si mentine o retina sanatoasa. In aceste conditii, medicii spun ca persoanele de peste 50 de ani ar trebui sa ia regulat suplimente alimentare pe baza de vitamina A pentru a se proteja contra degenerescentei maculare avansate (care poate conduce inclusiv la pierderea vederii).

Vitamina A reduce din posibilitatea de aparitie a acneei

In conditiile in care impiedica o productie excesiva a proteinei numita keratina, care predispune anumiti pori sa se blocheze din cauza celulelor moarte, vitamina A este foarte potrivita pentru prevenirea acneei.  

De asemenea, vitamina A lupta cu acneea si pentru ca va combate radicalii liberi, care, la randul lor, antreneaza bacteriile sa infecteze sebumul. Datorita ei, productia de sebum va fi reglata, ceea ce va fi de ajutor mai ales persoanelor care au tenul gras sau mixt.

Pentru a invinge acneea, se recomanda prezenta, in cadrul dietei, a alimentelor care contin vitamina A, administrarea de suplimente alimentare si aplicatiile topice (dar numai avand indicatia unui medic).

Ce rol esential are vitamina A in organism?

Vitamina A este importanta pentru o vedere normală, sistemul imunitar și reproducator. Vitamina A ajută, de asemenea, inima, plămânii, rinichii și alte organe să funcționeze corect. 

Vitamina A pentru ten

Aportul de vitamina A contribuie la accelerarea vindecării, la prevenirea erupțiilor, susține sistemul imunitar al pielii, ajută la hidratarea eficientă a pielii, conferindu-i stralucire.

Are actiune antirid datorita continutului bogat in beta-caroten si retinol care neutralizeaza radicalii liberi si poate diminua ridurile. Stimuleaza formarea de colagen ceea ce contribuie la mentinerea elasticitatii pielii, previne imbatranirea prematura, reduce excesul de sebum si elimina petele pigmentare.

Stimuleaza regenerarea celulara prin reinnoirea celulelor ceea ce conduce la un ten luminos si stralucitor si are actiune hidratanta.

Se poate administra vitamina A in fiecare zi?

Vitamina A este considerata sigura pentru majoritatea oamenilor în cantități mai mici de 10.000 de unități (3.000 mcg) pe zi.

Ce efecte secundare poate avea administrarea unei doze mai mari de vitamina A?

Consumul de cantități foarte mari de vitamina A poate provoca somnolență, iritabilitate, dureri de cap, greață și vărsături în câteva ore, urmate uneori de exfolierea pielii.

In cat timp se pot observa primele efecte benefice ale administrarii de vitamina A?

Primele efecte benefice pot aparea in decurs de trei luni de la administrare.

Vitamina A doza zilnica recomandata

In functie de varsta si de sex, ar trebui sa se beneficieze in fiecare zi de urmatoarele cantitati de vitamina A:

  • Copiii intre 1 si 3 ani au nevoie de 300 mcg pe zi

  • Copiii intre 4 si 8 ani au nevoie de 400 mcg pe zi

  • Copiii intre 9 si 13 ani au nevoie de 600 mcg pe zi

  • Adolescentele intre 14 si 18 ani au nevoie de 700 mcg pe zi, iar baietii au nevoie de 900 mcg pe zi

  • Femeile intre 19 si 50 de ani au nevoie de 770 mcg  pe zi

  • In sarcina sunt necesare 770 mcg pe zi

  • In alaptare sunt necesare 1300 mcg pe zi

Vitamina A - semnele unui deficit

Deficitul de vitamina A apare mai ales in urmatoarele situatii:

  • La copiii nascuti prematuri

  • La persoanele afectate de malnutritie

  • La persoanele care sufera de fibroza chistica

  • La persoanele care urmeaza un tratament destinat pierderii in greutate (medicamentele respective pot interfera cu absorbtia vitamin A)

Simptomele care insotesc un deficit al vitaminei A se refera la:

  • Imposibilitatea de a vedea pe intuneric

  • Aparitia acneei

  • Probleme legate de fertilitate

  • Un sistem imunitar deficitar

  • Intarzieri de crestere la copii

Vitamina A - surse naturale

Vitamina A sub forma de retinoizi se gaseste in alimente precum:

  • Organe

  • Peste gras

  • Lactate

  • Oua

In ceea ce priveste alimentele cu carotenoizi, acestea sunt cele de origine vegetala. Printre ele se numara:

  • Anumite legume (morcovul, dovleacul, legumele cu frunze verzi, broccoli, cartofii dulci, zucchini, ardeiul gras etc.)

  • Unele fructe (mango, papaya, pepenele galben etc.)

Vitamina A - suplimente alimentare

Inainte sa te apuci sa iei astfel de suplimente, discuta mai intai cu medicul. Este posibil ca acesta sa nu ti le recomande, mai ales daca ai o dieta echilibrata.

Ai in vedere faptul ca abuzul de suplimente cu vitamina A provoaca reactii adverse, printre care:

  • Stari de epuizare

  • Ameteli

  • Dureri de cap

  • Greturi, varsaturi

  • Diminuarea apetitului

  • Scaderea in greutate

  • Inmuierea fontanelei la bebelusi

  • Dureri osoase

  • Oase fragile

  • Unghii fragile

  • Piele ingalbenita, crapata,  iritata, excesiv de sensibila la soare

  • Par care cade mult sau care devine prea gras

  • Iritabilitate

  • Vedere dubla

  • Probleme gingivale

  • Afectiuni hepatice

Cu atat mai mult cu cat este vorba despre sarcina, suplimentele cu vitamina A nu se iau decat la indicatia unui specialist intrucat, asa cum s-a mentionat deja, excesul de vitamina A este asociat cu defectele la nastere. 

Vitamina A - precautii 

Vitamina A, sub forma de suplimente (in cadrul acesteia se gaseste sub forma de vitamina A preformata), nu ar trebui luata deloc sau luata cu mare precautie in urmatoarele cazuri:

  • Exista o afectiune hepatica- Vitamina A poate inrautati afectiunea respectiva

  • Exista un deficit de zinc- Din cauza ei pot interveni si manifestarile specifice unui deficit de vitamina A

  • Este vorba despre un deficit de fier- In lipsa fierului, vitamina A nu se va putea absorbi asa cum trebuie 

  • Sunt prezente afectiuni care presupun malabsorbtia (de exemplu, boala Crohn, fibroza chistica, boala celiaca, boli pancreatice, sindromul intestinului iritabil etc)- Din cauza lor, corpul nu va sintetiza vitamina A solubila in grasime, ci va fi nevoie sa se administreze suplimente cu o varianta de vitamina A care sa fie solubila in apa

  • Daca exista un diagnostic de hiperlipoproteinemie- Aceasta afectiune presupune valori foarte ridicate ale colesterolului, iar administrarea de vitamina A este periculoasa deoarece poate duce la o intoxicatie

  • Este vorba despre malnutritie- Din aceasta cauza s-ar putea ajunge la acumularea brusca a unei cantitati prea mari de vitamina A in organism

Vitamina A - interactiuni

Vitamina A prezinta interactiuni majore cu anumite medicamente, asa ca nu va trebui sub nicio forma sa fie administrata simultan cu acestea. Cea mai cunoscuta interactiune este aceea cu medicamentele speciale pentru tratarea unor afectiuni ale pielii, care contin, la randul lor, retinoizi sau derivati ai acestora. In urma unei asemenea interactiuni se ajunge usor la un supradozaj de vitamina A.

Totodata, tine minte ca vitamina A are o interactiune moderata si cu urmatoarele medicamente:

  • Unele antiinflamatoare (cum sunt cele pe baza de paracetamol de exemplu)

  • Unele medicamente utilizate in tratarea artritei reumatoide

  • Statinele (pentru diminuarea colesterolului)

  • Medicamentele destinate tratarii infectiilor fungice (in special acelea cu Fluconazol interactioneaza cu vitamina A)

  • Unele anticoagulante (precum este Warfarin/Coumadin)

  • Antibioticele pe baza de tetraciclina

Pe Plantum.ro gasesti vitamina A de la cei mai renumiti producatori:

Vitamina A 5000UI, 100 comprimate de la Solgar

Vitamina A in combinatie cu vitamina D, 10.000UI, 60 capsule de la Vitaking

Vitamina A naturala de la Fares cu 30 de capsule

Vitamina A, 10.000UI 250 capsule de la Vitaking